Arhitectul Bjarke Ingels: orice ai crea, trebuie să fie generos

Arhitectul Bjarke Ingels: orice ai crea, trebuie să fie generos

Arhitectul danez Bjarke Ingels, nu este doar un designer unic, ci și un intelectual. El este interesat să gândească, să analizeze și să generalizeze la nivel global.

Arhitectul Bjarke Ingels (născut la 2 octombrie 1974) este vedeta unei generații de arhitecți care se află în activitate începând cu anii 2010. Alături de el se află englezul Thomas Heatherwick, germanul Ole Scherren și chinezul Ma Yansong.

 

Firma de arhitectură BIG

Condusă de danezi cu birouri în Copenhaga și New York, proiectează, consultă, prognozează și analizează problemele în mod profesionist. Domeniile sale de activitate sunt arhitectura, urbanismul și designul de mediu. În prezent, Bjarke Ingels se asigură că soluțiile pe care le propune sunt cu un pas înaintea progresului: el studiază zeci de aspecte ale vieții moderne, de la evoluția standardelor de mediu la perspectivele migrației populației, de la impactul potențial al criptomonedelor la microbiologia megaorașelor.

 

Bjarke Ingels

Se știe că doarme foarte puțin. Iar întreaga perioadă de veghe, din momentul în care se trezește și până când adoarme, este „copleșit, literalmente inundat de idei de design”. Tot ceea ce proiectează BIG poartă amprenta unei civilizații iminente care, datorită eforturilor lui Bjarke, se realizează aici și acum. Nu este o coincidență faptul că, în 2011, Wall Street Journal l-a numit cel mai inovator arhitect al anului. Iar în 2016, Ingels a fost inclus pe lista celor mai influente 100 de persoane din lume, întocmită de revista Time Magazine.

 

Echipa lui Bjarke

A proiectat peste tot în lume și a fost implicată în proiecte internaționale mari. Printre cele mai cunoscute lucrări se numără complexul rezidențial VIA 57 WEST din Manhattan, complexele rezidențiale din Copenhaga (8 House i-a adus lui Bjarke Ingels faima internațională), extinderea spațiului muzeal Kimball Art Center din Utah, sediul Google North Bayshore din Mountain View, California, clădirea Muzeului Maritim Danez din Elsinore și, bineînțeles, Pavilionul danez de la Expo 2010 din Shanghai.

 

Obiectiv general

Una dintre provocările principale pentru arhitect în prezent este să proiecteze clădiri pe care nu vei dori să le dezmembrezi peste zece ani. Orice clădire bună are caracter și personalitate, o capacitate de a-și comunica esența lumii din jur și un set de ingrediente care răspund la locul, împrejurimile sale, climatul, soarele, vântul și așa mai departe. Este foarte important ca o clădire să aibă un ADN specific.

Dacă ți-e teamă să nu vinzi amplasamentul și să nu te integrezi în ansamblul dezvoltării, este mai greu pentru clădire să supraviețuiască. Este mai probabil să fie demolată în curând. Un gem durabil trebuie să aibă un caracter puternic, iar deciziile bine gândite trebuie să se vadă. Fiecare arhitect are un număr limitat de clădiri pe care le poate construi, chiar dacă ești Frank Gehry sau Frank Lloyd Wright.

Să spunem că ești norocos și construiești 100 de clădiri. La scară planetară, asta nu înseamnă nimic. Ceea ce este cu adevărat scalabil, însă, sunt ideile. Idei care fac să avanseze viața modernă. Acestea pot inspira milioane de oameni. Modalitățile tale de a rezolva probleme specifice pot stimula sau ajuta oamenii să gândească diferit. De exemplu, amenajarea unei piste de skateboard pe acoperișul unei clădiri înalte.

Empatie

”Arhitectura, în esența sa, este o acomodare constantă a experienței de viață acumulate de omenire. Proiectul în curs de desfășurare este orașul, un proces viu de dezvoltare coordonat cu viețile noastre. Ideea nu este de a reproduce un singur mod de viață, o singură naționalitate, o singură religie, ci de a folosi diversitatea culturilor. 

Proiectul urban nu trebuie să fie o dogmă, orașul este un proiect deschis care trebuie să cuprindă diversitatea culturilor din jurul său. Mișcările cele mai radicale, inclusiv cele din arhitectura sudică, suferă din cauza faptului că o parte dă vina pe cealaltă.

Cred că pot înțelege celălalt punct de vedere în aproape orice situație. Nu voi fi neapărat de acord cu el, dar pot să empatizez, să încerc să înțeleg de ce o persoană acționează în acest fel și nu în alt fel. Există o putere extraordinară în asta – să renunți la o singură dogmă și să încerci să înțelegi cu adevărat ce încearcă să spună acea persoană sau acel grup de oameni.

Până la urmă, empatia este o superputere incredibilă. În arhitectură, artă și știință, empatia vă permite să acceptați oameni diferiți cu opinii diferite.”

Inceputul

”În tinerețe am avut un sentiment clar că arhitectura era separată de restul lumii. Tendințele predominante în anii ’90 erau neomodernismul și neo-minimalismul. Arhitectura își pierduse credibilitatea publică. În loc să facă proiecte publice mari, arhitecții se gândeau cum să facă o cutie bună și cum să găsească un cireș pe care să-l planteze în acea cutie.

Eu și prietenul meu ne-am întors la Copenhaga, amândoi am predat la Academia de Arte Frumoase și am început să participăm la concursuri deschise. A fost ireal să ne înființăm propria firmă. Pentru că nu există nicio comandă dacă nu construiești o clădire și nu poți construi o clădire dacă nu există o comandă. Dar, treptat, am început să câștigăm.

De ce? Cred că proiectele noastre păreau mai raționale, mai inventive și mai neobișnuite.”

Curaj

”Mulți oameni încep cu răspunsuri, noi am început întotdeauna cu întrebări. Întrebările au fost puse cât se poate de atent și rațional, dar cu un anumit curaj. Cu dorința de a primi un răspuns la care nu ne așteptam cu adevărat, cu dorința de a accepta și de a lua în considerare toate consecințele neașteptate.

În arhitectură erau mulți oameni care voiau să dea cu capul de pământ: erau genul de oameni stricți care spuneau că nu trebuie să stai pe iarbă, nu trebuie să îți plimbi câinele, nu trebuie să depășești linia de demarcație.

De aceea au fost multe oportunități ratate în arhitectura anilor ’90. Astăzi, europenii sunt interesați de noi tipuri de locuințe, sunt dispuși să folosească car-sharing-ul, transportul public și preferă bicicletele. Trebuie să găsim noi soluții urbane pentru o generație care dorește să trăiască, să lucreze și să își petreacă timpul liber în mod diferit.”

Prietenie

”Pentru mine, joaca a fost întotdeauna importantă. Ca formă de exprimare umană nescrisă. Jocul oferă o multitudine de informații: animalele își învață puii prin joc. Orice ai crea, orice ai proiecta, trebuie să fie generos, nu zgârcit. Totul ar trebui să invite, să includă oamenii în cauza comună.”

Grija

”În urmă cu câțiva ani, când Siria și Irakul erau în război cu ISIS, am mers în Kurdistan la invitația guvernului. Chiar în nord, în munți, am văzut o sinagogă veche de 2750 de ani. Era în ruine, cu o gaură în acoperiș. Dar zidăria magnifică era vizibilă, rămăseseră mici detalii. Când a încetat să mai funcționeze sinagoga? La sfârșitul anilor 1950. Toți evreii din acel sat s-au mutat în Israel.

Atunci mi-am dat seama că a stat în picioare timp de două mii și jumătate de ani și a „murit” în momentul în care oamenii au încetat să mai aibă nevoie de ea. Pe Insulele Foros există case din lemn vechi de jumătate de mileniu. Nu ar fi putut supraviețui atât de mult timp dacă oamenii nu ar fi locuit acolo pentru a avea grijă de ele.

Un arhitect poate face ca un proiect să fie „veșnic” dacă oamenii îl acceptă, îl iubesc și au grijă de el.”

 

Roxanaid: Doriți ca proiectele dumneavoastră să fie prezentate pe roxanaid? Contactati-ne pentru a putea fi promovate intr-un articol editorial sau in pagina de capodopere!